La ora 04.00 ne vom întâlni în Aeroportul Otopeni, zona plecări, pentru a face procedurile de îmbarcare, pe zborul Ryanair către Iordania. La ora 09.00 vom sosi în Amman unde vom fi întâmpinați de cel mai bun ghid iordanian, Adel, vorbitor și de limba română. Cu toții ne vom urca la bordul autocatarului și vom porni către Muntele Nebo. Avem ocazia să admiram priveliștea unde Moise a privit spre Țara Făgăduinței. Apoi mergem în orașul Madaba și descoperim uimitoarele mozaicuri bizantine excavate din tot orașul; vedem Harta Madaba, cea mai veche hartă de mozaic conservată a Țării Sfinte. Ne continuăm drumul spre luxos-ul nostru hotel din Petra – Petra Moon Luxury Hotel 5. Ne vom caza și după vom cina împreună, ocazie prin care ne vom cunoaște mai bine.
Astăzi totul este despre Petra.
Petra: Este unul dintre cele mai cunoscute situri arheologice din lume, inclus în lista patrimoniului mondial UNESCO. Este cunoscut și sub denumirea de „orașul pierdut” și este faimos pentru clădirile sale săpate în stâncă.
După micul dejun, te vei minuna de frumusețea „Orașului Pierdut”, explorând numeroasele sale peșteri și morminte. Ne plimbăm prin canion și ne va uimi magnifica Trezorerie, intrarea care străjuiește orașul antic Nabatiens, acum una dintre cele 7 minuni ale lumii moderne.
Surpriză! Suntem unica agenție din România ce organizează Petra by Night.
La seară, ne vom bucura de vizita la Petra Night Show. Acest acest eveniment este o modalitate magică de a vedea o parte a orașului din stânci, la lumina lumânărilor și de a explora orașul vechi, care a devenit o minune mondială. Experiența incomparabilă începe prin a ne plimba prin întregul Siq până la Trezoreria luminată cu peste 1.500 de lumânări, făcând-o atracția majoră datorită priveliștii spectaculoase pe care o are.
După micul dejun, mergem spre Wadi Rum, un deșert impresionant și o atracție turistică populară, cu dune de nisip, formațiuni stâncoase impresionante și panorame uimitoare.
Ne vom bucura de aventura în sălbăticie printr-un safari cu jeep-ul 4×4, timp de 2 ore, pe urmele lui Lawrence al Arabiei.
Ne cazăm la cel mai exclusivist complex de corturi de lux, din deșert, UFO Luxotel.
Cina, la fel ca și în celelalte seri, o avem inclusă. Vom avea o experiență uimitoare în deșertul Wadi Rum, privind stelele dintr-un dormitor instagramabil.
După micul dejun mergem spre Marea Moartă. Situată la aproximativ 400 de metri sub nivelul mării, Marea Moartă este cel mai scăzut punct de pe suprafața pământului. Aici, turiștii pot înota în apele sale sărate și se pot bucura de proprietățile terapeutice ale noroiului din jur. Ne cazăm la luxosul hotel Mövenpick Resort 5. Ne relaxăm în acest resort 3 zile. Privim apusul peste dealurile din Cisiordania cu Ierusalimul în depărtare.
După micul dejun pornim spre defileul Wadi al Mujib. Urmăm cursul râului între stâncile de gresie impunătoare până la baza unei cascade mari. În funcție de nivelurile de precipitații sezoniere, defileul poate conține bazine suficient de adânci pentru înot. Această aventură este pentru orice nivel de pregătire, toți vom purta veste de salvare și vom fi ajutați.
Ne terminăm aventura din defileul și pornim spre Amman. Facem un tur al vechiului oraș Amman, explorând Cetatea și Teatrul Roman, două dintre cele mai populare situri arheologice din oraș. În acest tur extins al orașului, ghidul ne va duce pe diverse străduțe ascunse, piețe și magazinele orașului vechi. Cine doreste poate avea o sesiune de shopping.
Seara ne vom caza la Hilton Hotel 5.
După micul dejun pornim spre aeroport. Cu multe amintiri frumoase, facem procedurile de îmbarcare pe zborul nostru către România.